Pentru că se apropie sărbătoarea de Sfânta Maria, astăzi îți propun câteva rețete dietetice pentru această zi specială. Musafirii tăi vor fi încântaţi atât de aperitivele ingenioase şi delicioase, cât mai ales de desertul surpriză, iar tu le vei putea prepara rapid şi consuma fără grija kilogramelor în plus.
Ardei gras umplut cu brânzică și mărar
O porție conține: 57,9 Calorii, 6,1 g Glucide, 5,3 g Proteine, 1,5 g Lipide, 1,5 g Fibre
Ingrediente pentru 4 porții
- Ardei gras (2 bucăţi/200 g)
- Brânză proaspătă 2% grăsime (200 g)
- Frunze de mărar proaspăt (20 g)
- Piper alb proaspăt măcinat (5 g)
- Sare
Mod de preparare
- Se spală mărarul şi se taie mărunt. Se spală ardeii şi se curăţă de seminţe.
- Se amestecă brânza cu mărarul într-un castron până la omogenizare și se condimentează cu piper după gust.
- Se umplu ardeii cu această compoziţie, iar apoi se acoperă cu folie alimentară şi se pun la frigider până a doua zi. Se condimentează cu sare și piper după gust.
- Se taie felii şi se servesc reci, ca aperitiv.
Această rețetă o găsești în cartea Rețete dietetice pentru Crăciun, pe care o poți cumpăra și online.
Supă răcoroasă de castraveți
O porție conține: 77 Calorii, 9 g Glucide, 7 g Proteine, 2 g Lipide, 1,5 g Fibre
Ingrediente pentru 4 porții
- Castraveţi proaspeţi (400 g)
- Iaurt cu 2% grăsime (250 g)
- Ardei gras roşu/galben (100 g)
- Lapte cu 1,5% grăsime (150 ml)
- Usturoi (10 g)
- Chimen măcinat (1 linguriţă)
Condimente: Frunze de mărar proaspăt (10 g), Piper proaspăt măcinat, Sare
Mod de preparare
- Se spală castraveţii, se curăţă de coajă şi se taie în cubuleţe, după care ¾ din cantitate se pun într-un blender împreună cu iaurtul, laptele, chimenul şi usturoiul pisat.
- Se adaugă sare şi piper după gust, restul de castraveţi şi mărarul proaspăt tocat.
- Pentru un plus de culoare, se poate orna cu ardei gras roşu sau galben tăiat cubuleţe.
Această rețetă o găsești în cartea de rețete KiloStop Fit Bunny, pe care o poți cumpăra și online.
Mini-frigărui de pui cu susan
O porție de frigărui conține: 153,3 Calorii, 3 g Glucide, 22,8 g Proteine, 5,2 g Lipide, 0,5 g Fibre
O porție sos de muștar: 54,8 Calorii, 5,7 g Glucide, 3,7 g Proteine, 2,2 g Lipide, 0,8 g Fibre
Ingrediente pentru 1 porție
Pentru mini-frigărui
- Piept de pui (450 g)
- Seminţe de susan (1 lingură)
- Ulei de măsline (2 linguriţe)
- Sos de soia (2 linguri)
- Suc de lămâie (2 linguri)
- Usturoi (3-4 căţei/20 g)
Pentru sosul de muștar și iaurt
- Muştar (2 linguri)
- Usturoi (1 căţel) / pastă de hrean (1 linguriţă)
- Iaurt cu 2% grăsime (250 g)
- Cimbru
- Oregano
Condimente: Praf de boia iute, Praf de ghimbir, Piper alb proaspăt măcinat, Sare
Mod de preparare
Mini-frigărui de pui cu susan
- Se prepară într-un bol încăpător o marinată din sosul de soia, uleiul de măsline, sucul de lămâie, usturoi zdrobit, sare, piper, boia iute şi ghimbir.
- Pieptul de pui se spală, se usucă cu un prosop de hârtie şi se taie în cubuleţe de 2-3 cm după care se pune peste marinată, se amestecă bine pentru a se acoperi carnea cu sos, se acoperă vasul şi se pune la frigider pentru 3-4 ore.
- Se preîncălzeşte cuptorul la 220°C. Se montează câte 3 cubuleţe de carne la capătul fiecărei frigărui de lemn, se așază într-o tavă acoperită cu foaie de copt şi se presară deasupra seminţe de susan.
- Se introduc în cuptor pentru 10-15 minute până devin aurii, având grijă să se întoarcă la jumătatea timpului de coacere. Se servesc alături de legume sau sosul de muştar şi iaurt.
Sosul de muştar şi iaurt
- Muştarul se pune într-un bol, se adaugă ustroiul zdrobit/hreanul şi condimentele, apoi se amestecă bine cu o lingură de lemn.
- Se încorporează iaurtul treptat, amestecând continuu pentru a obţine o pastă. La final se adaugă sare şi piper după gust.
Această rețetă o găsești în cartea Rețete dietetice pentru Crăciun, pe care o poți cumpăra și online.
Prăjitură cu cremă de lămâie
O porție (70 g) conține: 137 Calorii, 24 g Glucide, 5 g Proteine, 3 g Lipide, 3 g Fibre
Ingrediente pentru 18 porții
Pentru foi:
- Făină integrală de grâu (500 g)
- Ou (1 bucată)
- Înlocuitor de zahăr Diamant (100 g)
- Unt cu 40% grăsime (50 g)
- Praf de copt/bicarbonat de sodiu (1 linguriţă)
Pentru crema de lămâie
- Unt cu 40% grăsime (50 g)
- Înlocuitor de zahăr Diamant (200 g)
- Lapte cu 1,5% grăsime (200 ml)
- Făină integrală de grâu (60 g)
- Suc de lămâie (60 ml)
Mod de preparare
- Se cerne făina şi se freacă cu oul, untul şi bicarbonatul stins cu o lingură de zeamă de lămâie sau oţet.
- Aluatul se împarte în patru părți egale. Se întind foi subțiri de 1 cm și se coc pe fundul tăvii timp de 30 de minute.
- Pentru umplutură, se pun făina, laptele și înlocuitorul de zahăr, pe foc, amestecând până când compoziția capătă consistență medie (ca o smântână groasă).
- Se adaugă untul și se mai fierb încă 5 minute. Se lasă la răcit și apoi se adaugă zeama de lămâie.
- După ce se obține o cremă omogenă, aceasta se întinde în straturi alternative cu foile, pe spatele unei tăvi.
- Se acoperă cu o hârtie de copt și se presează ușor cu o formă plată. Se lasă la rece câteva ore să se înmoaie.
Această rețetă o găsești în cartea de rețete KiloStop Fit Bunny, pe care o poți cumpăra și online.
Poftă mare și nu uita: mănâncă inteligent și cu plăcere!
Mulțumesc că ai ajuns până la finalul articolului. Părerea ta este importantă pentru mine, așa că lasă un comentariu sau adresează-mi o întrebare.