poftele

După o zi solicitantă la serviciu și o seară dedicată treburilor casnice, în mod firesc ar trebui să urmeze odihna binemeritată. Din păcate, nu sunt rare situațiile în care, înainte să sosească Moș Ene, își fac apariția poftele de la miezul nopții.

Deși ai respectat principiile unei diete sănătoase pe parcursul zilei și ai luat cina cu 3 ore înainte de ora programată pentru somn, organismul pare că nu te mai ascultă. Iar stomacul îți transmite semnale disperate. Întrebarea este: cedezi sau nu cedezi tentațiilor alimentare nocturne?

Dacă ar putea vorbi, tenul tău ți-ar spune: „Nu mânca noaptea!”

Conform unui studiu recent apărut, consumul de alimente în afara celor 3 mese și 2 gustări standard repartizate de-a lungul zilei grăbește deteriorarea aspectului pielii. Practic, ca urmare a dezordinii instalate în programul tău nutrițional, se diminuează capacitățile pielii de a se reface eficient. Acest lucru duce la apariția semnelor de îmbătrânire prematură.

În cadrul studiului, cercetătorii au hrănit un grup de testare format din cobai într-un moment al zilei opus celui în care mâncau de obicei. Schema de alimentație neregulată a afectat secreția enzimei cunoscute sub denumirea de „xeroderma pigmentosum grupa A”. Aceasta joacă un rol-cheie în procesul de regenerare a tenului. Astfel, până la sfârșitul studiului, s-a constatat o deteriorare semnificativă a aspectului pielii, prin comparație cu grupul hrănit conform obiceiurilor anterioare. Fără îndoială, această corelație dintre gustările neprogramate și îmbătrânirea pielii este relevantă și în cazul oamenilor, au concluzionat cercetătorii implicați în proiect.

Cum să reziști ispitelor alimentare nocturne

Deja știai că gustările târzii stimulează acumularea kilogramelor în surplus. Acum ți-am oferit informații noi, conform cărora nu numai greutatea, dar și frumusețea și strălucirea tenului îți sunt puse în pericol. Merită să mai mănânci o gustare fără niciun beneficiu nutrițional pentru ca apoi să ți se citească pe față efectele acestui obicei nociv? Pentru că nu este mereu ușor să pui în practică ceea ce sună atât de logic în teorie, îți propun 3 strategii pe care te poți baza pentru a elimina poftele nocturne.

  1. Nu îți înfrâna total poftele pe parcursul zilei!

Refuzându-ți constant micile „plăceri vinovate” riști să ajungi în punctul în care te copleșesc de-a dreptul. De obicei, „momentul răzbunării” se situează inevitabil seara. Bucură-te, așadar, de o pătrățică de ciocolată neagră în fiecare zi și îți va fi mult mai ușor să te abții de la răsfățurile hipercalorice neplanificate. Fie ele acasă în toiul nopții, la petreceri sau în weekend-urile de odihnă.

  1. Imaginează-ți că mănânci!

Cred că vei primi cu oarecare surprindere această teorie, dar s-a demonstrat că, de multe ori, creierul nostru nu are capacitatea de a distinge între ceea ce ne imaginăm și ceea ce facem în realitate. În ambele situații, el declanșează reacții similare în organism. De câte ori nu ți s-a întâmplat să salivezi numai gândindu-te la o felie de tort de ciocolată sau o friptură suculentă (iată, poate că ți se întâmplă chiar acum!)? Sau să simți cum se accelerează bătăile inimii dacă ai în minte reprezentarea unui potențial conflict la serviciu sau acasă ori altă situație neplăcută?

Nu trebuie decât să iei din cutie, una câte una, bomboane de ciocolată imaginare (sau alte bunătăți la care poftești) și să te gândești cum le savurezi, înghițitură cu înghițitură. Când ajungi la a treizecea, sunt toate șansele să îți fi satisfăcut deja poftele… fără să fi pus nici urmă de mâncare în gură.

  1. Pur și simplu… relaxează-te!

De cele mai multe ori, vinovat pentru pofta de alimente bogate în grăsimi sau zahăr este hormonul stresului, cortizolul. Nu îi cânta în strună grăbindu-te la frigider sau la sertarul cu bunătăţi. Neutralizează-i efectele rezervându-ți 10 minute de linişte sau de relaxare totală înainte de somn. Încearcă meditaţiile ghidate sau ascultă muzica ta preferată, imaginându-ți toate detaliile fermecătoare ale unui peisaj natural.