Astăzi o să aflăm împreună povestea unui pacient Kilostop. De data aceasta este vorba despre Rodica, pacienta colegei mele, Dr. Ioana Stavrositu. Ce este extraordinar la această poveste este că Rodica nu numai că și-a recăpătat silueta, ci pentru ea slăbitul a fost un agent de întinerire. Cum așa? Citește articolul până la final și descoperă răspunsul.
Astăzi am ales să vă povestesc despre doamna Rodica, o pacientă de-a mea care în trei luni de când a venit la Kilostop a întinerit 3 ani. Poate vă gândiți că asta se întâmplă numai în povești, dar vă asigur că este cât se poate de real. Cu siguranță ați auzit de multe ori că nu contează vârsta cronologică, din buletin, ci vârsta reală a corpului, cea biologică.
Ei bine, chiar așa este, iar aici, la Kilostop, avem un cântar special care îți măsoară nu doar numărul total de kilograme, cantitatea de grăsime sau de apă din corp, ci și vârsta metabolică a corpului.
Avantaje pe toate planurile
Așadar, când a venit prima dată la mine, Rodica avea 38 de ani vârsta cronologică. Numai că potrivit cântarului nostru, vârsta reală a corpului ei era de 42 de ani. De asemenea, avea 91,4 kg, dintre care 35,9 kg de grăsime, la o înălțime de 1,65 m.
După numai trei luni în programul de slăbit, Rodica a atins greutatea de 77,7 kg, dintre care 25,9 kg de grăsime. Adică a slăbit 14 kg în trei luni, dintre care 10 kg de grăsime. Și, surpriză! A întinerit cu 3 ani, vârsta metabolică a corpului ei fiind acum de 39 de ani.
Dacă vă întrebați cum a reușit să facă asta, vă pot spune că Rodica a venit cu inima deschisă, plină de speranță și hotărâtă să facă o schimbare în stilul ei de viață. Am făcut împreună dietele săptămână după săptămână, timp în care a descoperit gusturi noi.
De asemenea, a înțeles că gustul îl putem educa și că, dacă ne ascultăm organismul, acesta ne va arăta mereu de ce avem nevoie și ce putem găsi în alimente ca să îl bucurăm.
Acesta este unul dintre lucrurile care simt că au încântat-o foarte mult. Este dispusă să încerce orice fel de preparat pe care i-l recomand, în orice combinație, orice fel de aliment. Toate acestea ne-au făcut misiunea mult mai ușoară, atât ei, cât și mie. Pentru că atunci când te apuci de o treabă, dacă ești deschis și încrezător și ai alături oameni care te susțin și te încurajează, nimic nu ți se va părea imposibil.
Astfel am descoperit împreună cum putem să înlocuim cu succes preparate prăjite la care se folosește mult ulei cu variantele lor la cuptor. Am învățat să înlocuim sosurile și dressingurile din salate cu variante mai sănătoase și mai puțin calorice. Am găsit soluții pentru a înlocui pâinea în exces din alimentație, dar am descoperit împreună și cât de gustoase și sățioase sunt preparatele pe bază de năut sau linte spre exemplu. Acestea sunt alimente pe care Rodica nu le încercase niciodată.
De asemenea, schimbările pe care Rodica le-a făcut în viața ei odată cu modificarea stilului de alimentație, au adus de la sine schimbări și în familie, fapt de care îmi povestește la fiecare revedere a noastră că îi aduce mare bucurie.
”Un stil de viață pe gustul meu”
Dar cel mai bine cred că este să vă las pe voi să citiți mai jos câteva cuvinte scrise chiar de ea și sunt convinsă că o să vedeți ce om sincer și deschis este.
”Am venit cu multe speranțe și încredere la Clinica de Nutriție Kilostop. Cel mai mult mi-a plăcut modul cum am fost primită, cu căldură și prietenie, ca într-o familie. Medicul meu sau prietena mea de suflet mă încurajează și susține în dorința mea de schimbare.
Am ales împreună un stil de viață pe gustul meu, care m-a ajutat să slăbesc 14 kg până în prezent. Am ținut cont de sfaturi și susținerea doamnei doctor și au dat rezultate.
Mai am mult de parcurs până la ținta propusă. Sunt optimistă că voi reuși, deoarece am aproape familia Kilostop, pe care o recomand cu toată încrederea și celor care pe viitor îmi vor cere sfatul.”