Toamna aceasta s-a dovedit a fi extrem de capricioasă! Am avut parte nu doar de schimbări bruște de temperatură, dar ne-am confruntat și cu val de ploi și vânt puternic. Acestea au fost ingredientele perfecte pentru răceala și disconfortul pe care l-am resimțit în ultima perioadă.
Din acest motiv zilele trecute am avut un Facebook live pe pagina Clinicii de Nutriție KiloStop. Am vorbit despre alimentele care ne ajută să ne creștem imunitatea, dar și despre câteva trucuri cu care să ne „condimentăm” dieta pentru o eficiență maximă.
Click aici dacă vrei să urmărești înregistrarea!
Așa că azi îți propun o rețetă gustoasă și sățioasă care să îți ofere energia de care ai nevoie zilele acestea! Este vorba de o supă de linte şi usturoi, perfectă pentru imunitatea ta!
Uite cum poți să o prepari acasă, pentru tine și cei dragi:
Supă de linte şi usturoi
O porție conține: 402 Calorii, 65,0 g Glucide, 17,3 g Proteine, 10,1 g Grăsimi, 18,5 g Fibre
Ingrediente pentru 4 porții
- Linte roşie (200 g)
- Ceapă albă (100 g)
- Tulpină de ţelină (120 g)
- Morcov proaspăt (400 g)
- Usturoi (20 g/8 căţei)
- Cartofi (400 g)
- Ulei de măsline (8 linguriţe)
- Lămâie proaspătă (200 g)
- Supă clară de legume (4 căni/800 ml)
Condimente (opțional): Frunze de pătrunjel proaspăt, Foaie de dafin, Piper cayenne (roşu), Piper negru proaspăt măcinat, Sare
Mod de preparare
1. Ceapa, uleiul, ţelina, morcovul şi 1 căţel de usturoi se pun într-o oală şi se lasă pe foc mic câteva minute, până se înmoaie.
2. Se adaugă supa de legume, cartoful şi lintea şi se lasă să fiarbă acoperit pentru aproximativ 30 de minute.
3. Se adaugă frunza de dafin, usturoiul rămas şi o jumătate de lămâie şi se lasă la fiert pentru încă 10 minute, până
când lintea se înmoaie. Apoi se stoarce şi jumătatea de lămâie rămasă.
4. Se pune supa într-un blender şi se mixează, obţinându-se o pastă. Apoi se asezonează cu sare şi piper şi se serveşte decorată cu felii de lămâie şi frunze de pătrunjel.
Cartea de Rețete KiloStop Detox este special concepută de către dieteticienii și medicii nutriționiști KiloStop pentru persoanele care vor să își detoxifice organismul într-un mod natural, fără să apeleze la tot felul de pastile sau prafuri care promit astfel de lucruri și, în același timp, să slăbească sănătos.
Aceasta cuprinde 84 de rețete delicioase, fiecare dintre acestea fiind echilibrată din punct de vedere nutrițional și conținând toate principiile nutritive, în proporții optime pentru sănătatea ta:
– 21 de rețete de mic dejun, care îți oferă suficiente fibre și grăsimi esențiale, dar și suficientă energie ca să-ți începi ziua în forță;
– 21 de de gustări, care îți cresc vitalitatea prin multitudinea de vitamine, minerale și antioxidanți;
– 21 de rețete pentru prânz, care îți oferă sațietate prin combinațiile inedite de legume și leguminoase;
– 21 de rețete pentru cina, care îți aduc acizi grasi Omega 3 pentru sănătatea organismului prin prezența preparatelor din pește.
Dieta de detoxifiere este recomandată pentru o perioadă scurtă de timp, de maxim 2 săptămâni, dar nu mai puțin de 5 zile.
Cumpară acum Cartea de Retete “KiloStop Detox” și trimite-ți organismul într-o vacanță bine-meritată de revigorare!