Ai ales o dietă care, cel puțin aparent, ți se potrivește. Mai bine spus, te încântă ideea de a ajunge la linia de finish cu un număr impresionant de kilograme în minus. De aceea, te străduiești să respecți indicațiile, de multe ori cam stricte, prevăzute de autorii dietei. Dar pe parcurs pot apărea mai multe întâmplări neprevăzute, care te demoralizează pe zi ce trece.
În ciuda tuturor eforturilor, tot nu reușești să încapi în perechea ta de blugi preferată. Deși conștientizezi că rezultatele se îmbunătățesc dacă faci mișcare, pur și simplu nu ai energia necesară pentru a urca scările. Sau pentru a renunța la mașina personală ori la mijloacele de transport în comun în favoarea mersului pe jos. Nici cântarul nu pare că îți este aliat până la capăt: greutatea ta scade numai pentru a se întoarce, parcă pentru a-ți face în ciudă, la vechile valori.
Nu te panica. Astfel de povești îmi sunt bine cunoscute din relatările pacienților care trec pragul clinicii noastre. Vestea bună este că toate au cauze cât se poate de obiective. Cunoscându-le, vei putea preîntâmpina surprizele neplăcute și te vei apropia de atingerea obiectivelor tale de scădere în greutate.
- Capcanele dietelor drastice
Vrei să slăbești 10 kilograme. Ieri, dacă legile fizicii nu s-ar împotrivi. Așa că îți pui toate speranțele într-o dietă care îți promite maximă eficiență în cel mai scurt timp. În realitate, nu face decât să îți dea peste cap metabolismul. Dacă tu mănânci – mult spus – doar suc de grepfrut sau supă de varză zilnic, kilogramele dispar ca arse. Același efect îl au cam toate dietele care prevăd un consum caloric redus, sub pragul de 1000 de Calorii zilnic. Dar, după o scurtă perioadă, metabolismul tău învață lecția înfometării și încetinește, odată cu scăderea resurselor de hrană. Nu este de mirare că, la finalul dietei, corpul tău e antrenat să ardă mai puține calorii. În concluzie, kilogramele date jos cu multă greutate se întorc cu întăriri.
- Evitarea micului dejun
Pe principiul „o masă în minus nu poate însemna decât calorii în minus”, multe persoane decise să slăbească elimină micul dejun din programul zilnic. În realitate, consecințele sunt cu totul altele: gustări neplanificate la birou, porții extralarge la prânz. Reversul înfometării este supraalimentarea. Ca să previi astfel de accidente la dietă, alege un mic dejun bogat în proteine și fibre. Este o modalitate excelentă de a ține foamea sub control pe tot parcursul zilei. Nu există dubii la acest capitol. Studiile ne arată clar că persoanele care mănâncă micul dejun în fiecare dimineață sunt mai predispuse să își mențină greutatea în limite normale.
- Tentația gustărilor neplanificate
Atunci când ești la dietă, calculezi cu strictețe numărul caloriilor consumate la fiecare masă. Dar nu este suficient! Dacă obișnuiești să mai ciugulești între mese, și gustările trebuie luate în considerare. Punguța de covrigei de pe birou, felia de tort de la ziua unui coleg, bolul cu alune mâncat în timpul emisiunii preferate – toate conțin calorii. Ai nevoie de un jurnal alimentar. De asemenea, există aplicații pentru telefon care te pot ajuta să ții evidența tuturor lucrurilor pe care le mănânci. Fără transparență totală nu vei putea înțelege cum te hrănești, ca apoi să descoperi și cum să slăbești.
- Falsa promisiune a conținutului scăzut de grăsime
Ambalajele alimentelor se întrec în promisiuni care mai de care mai tentante: light, extra light, fără grăsimi adăugate, 0% grăsime și lista poate continua. Știu că, de multe ori, acestea echivalează cu o invitație la a cumpăra și al doilea și al treilea produs de același tip. Ține însă cont de faptul că mai puține grăsimi nu înseamnă automat mai puține calorii. Mai multe porții de desert cu conținut scăzut de grăsime vor aduna mai multe calorii decât o porție normală. De aceea, te sfătuiesc să nu alegi alimentele pe baza textelor de marketing și a pozelor de prezentare de pe ambalaj. Lista de ingrediente este cea care îți oferă informații complete. În plus, citind eticheta nutrițională vei descoperi care este conținutul real de zahăr și grăsimi al unui produs, dar și valoarea calorică.
- Caloriile ascunse din băuturi
Când facem inventarul caloriilor pe care le consumăm zilnic, e posibil să omitem și alte calorii în afară de cele aferente gustărilor. Ce credeai că se întâmplă cu băuturile pe care le consumi? Dacă produsele nu sunt solide, asta nu înseamnă că nu îngrașă. Dimpotrivă! Unele tipuri de cafea cu lapte, frișcă și zahăr, sucurile carbogazoase și cocktailurile au chiar mai mult de 500 de Calorii.
În schimb, bea cu încredere apă, căci este esențială pentru arderea caloriilor. Un organism deshidratat își va încetini metabolismul, ceea ce înseamnă că vei pierde mai puțin în greutate.
- Mâncarea de la fast-food sau restaurant
„Este scump să urmezi o dietă sănătoasă și eficientă”. Dacă ți-a ajuns și ție la ureche această frază, ar trebui să știi că este vorba despre o idee preconcepută, nu despre o certitudine. Contrar așteptărilor, mâncarea gata preparată la restaurant îți poate încetini procesul de slăbire. Este adevărat, eviți pericolele reprezentate de cumpărăturile în exces sau de ciugulitul în timp ce gătești. În schimb, atunci când mergi la fast-food sau la restaurant, ai cele mai mari șanse să nu comanzi salata pe care o aveai în minte atunci când ai intrat.Tentațiile sunt nenumărate: meniul zilei, specialitatea casei, ofertele de tipul 1+1 gratis, desertul inclus, băutura răcoritoare cadou. Soluția: pleacă la cumpărături cu o listă pe care să o și respecți, apoi pregătește-ți acasă mâncarea. Numai așa vei putea controla cu exactitate ingredientele folosite și cantitățile consumate.
- Setarea obiectivelor nerealiste
Este absolut firesc ca așteptările privind silueta să fie cele care te motivează să o apuci din start pe această cale. Dar, așteptându-te să slăbești 10 kilograme în prima săptămână, nu faci decât să te pregătești pentru eșec. Obiectivele neîmplinite sunt urmate de renunțări răsunătoare. Multe persoane realizează că va fi extrem de dificil să își atingă ținta și nici nu se mai apuca de dietă, pe principiul: „La ce bun, dacă oricum nu va fi vizibil prea curând?!”. Alți oameni slăbesc 2 kilograme în prima săptămână, ceea ce este perfect normal. Însă nu li se pare că lucrurile se mișcă suficient de repede, așa că sunt tentați să abandoneze lupta. Pornește la drum cu obiective realiste pentru a obține rezultate durabile!
Dacă simți că nu te poți descurca prin hățișul dietelor pe cont propriu, la Kilostop îți stăm la dispoziție și suntem mai mult decât onorați să te putem îndruma. La capătul drumului, te așteaptă satisfacții pe care nici nu le poți imagina acum.