metabolismul

Am auzit de foarte multe ori la pacienții mei, dar și la alți oameni din jur, teoria care validează cu ușurință convingerea că, orice ar face, nu pot pierde în greutate. „Am metabolismul leneș și, indiferent ce aș mânca, nu reușesc să slăbesc”.

Îmi doresc ca în urma acestui articol să demontez un mit, acela că metabolismul este un factor pe care nu îl putem influența prin mișcare sau prin dietă. Nu este adevărat că un metabolism lent pecetluiește definitiv soarta kilogramelor noastre.

Ce este de fapt metabolismul și în ce condiții se lenevește?

Cel mai adesea apelez la analogia dintre metabolism și motorul unei mașini. Metabolismul folosește combustibilul pe care i-l furnizăm (hrană, aer, apă) pentru a elibera energia de care organismul are nevoie ca să funcţioneze în condiţii optime. „Rata metabolică de repaus” reprezintă cheltuielile energetice, exprimate în calorii, pe care corpul le face în condiţii de repaus total, cu scopul menţinerii funcţiilor vitale, a temperaturii constante, dar și pentru digestia alimentelor.

Organismul fiecăruia dintre noi arde un număr diferit de calorii în timp ce îndeplinește toate aceste sarcini. De aceea diferă și ritmul în care reușim să pierdem kilogramele în exces. De exemplu, cu un buget zilnic de 1.200 de Calorii, unii dintre noi pot scădea în greutate fără probleme. Alții, însă, cu un metabolism mai leneş, pot avea dificultăți în a slăbi.

Ca o regulă generală, la majoritatea oamenilor metabolismul încetinește constant după vârsta de 40 de ani. Bărbații au capacitatea de a arde mai multe calorii decât femeile, în orice condiții, pentru că au o masă musculară mai dezvoltată de la natură.

Intră aici și testează-ți cunoștințele despre metabolism!

Iar acum urmează vestea bună: chiar dacă motorul organismului tău este mai lent, poți face o multitudine de lucruri pentru a stimula arderile metabolice. Nu îți poți controla vârsta, sexul sau moștenirea genetică, dar nici nu este necesar. Poți apela la oricare dintre următoarele modalități de îmbunătățire a metabolismului.

1. Tonifiază-ți musculatura!

Știai că rata metabolică de repaus este mult mai ridicată la persoanele cu mai multă masă musculară? Fiecare jumătate de kilogram de mușchi folosește aproximativ 6 Calorii pe zi doar pentru a se susține. În schimb, fiecare jumătate de kilogram de grăsime arde numai 2 Calorii zilnic. După o sesiune de exerciții care solicită cât mai multe grupe de mușchi, îți va crește rata metabolică. Antrenamentele de o intensitate mai mare îți accelerează metabolismul mai mult decât o fac cele de intensitate mică sau moderată. Există o modalitate simplă de a aplica acest principiu în viața de zi cu zi. Include și sprinturi sau scurte episoade de jogging în cadrul programului tău regulat de plimbare.

2. Hidratează-te corespunzător!

Corpul are nevoie de apă pentru a procesa caloriile ingerate, iar dacă suntem deshidratați câtuși de puțin, metabolismul încetinește. Există nenumărate studii care aduc dovezi în acest sens. De pildă, unul dintre ele a ajuns la concluzia că adulții care au băut opt ​​sau mai multe pahare de apă pe zi au ars mai multe calorii decât cei care au băut patru. Bea un pahar de apă înainte de fiecare masă ori gustare și alege să consumi zilnic fructe și legume, care conțin apă în mod natural. Și ceaiul verde s-a demonstrat că stimulează metabolismul. 2 cești de ceai verde pot determina corpul să ardă cu 17% mai multe calorii în timpul exercițiilor intense.

3Planifică-ți mesele în mod inteligent!

Când mănânci mese bogate, dar la intervale lungi de timp, forțezi metabolismul să încetinească. În plus, dacă te abții toată ziua de la mâncare, cu siguranță te vei hiperalimenta la cină. Mesele dezechilibrate și lipsa de mișcare descurajează consumul metabolic. Mai multe studii au arătat că persoanele care iau 3 mese pe zi și una sau două gustări ajung la echilibrul dorit între consumul alimentar și cheltuielile energetice. Așadar, mănâncă mai des și mai puțin pentru a-ți menține metabolismul în formă maximă!

4. Alimentează-te cu proteine!

Organismul arde mult mai multe calorii digerând proteinele, în comparație cu grăsimile sau carbohidrații. Înlocuiește carbohidrații cu alimente slabe, bogate în proteine, ​​pentru a da un boost metabolismului. Te sfătuiesc să alegi carne slabă de vită, curcan, pește, pui, tofu, nuci, fasole, ouă și produse lactate cu conținut scăzut de grăsimi. 

5. Mai trebuie piper!

Alimentele picante conțin substanțe naturale care au capacitatea de a împinge metabolismul către o treaptă superioară. Dacă îți place gustul puțin înțepător, gătește cu o lingură de ardei iute roșu sau verde. Efectul este temporar, dar, dacă faci din asta un obicei, beneficiile cumulate îți pot arăta rezultate și pe cântar. Ca în orice altă privință, nu exagera!

Click aici dacă vrei să afli mai multe trucuri pentru accelerarea metabolismului!

Așadar, accelerează-ți metabolismul mâncând trei mese pe zi și alegând corect alimentele pe care le pui în farfurie la fiecare masă. Mișcarea nu trebuie să lipsească din meniul zilnic, pentru că musculatura activă menţine arderile la un nivel ridicat. Dacă pui în aplicare toate aceste sfaturi, îți garantez că vei putea exclama cu deplină încântare: „Sănătate, te iubesc!”.

Tu la ce trucuri apelezi pentru a accelera arderile metabolice?