Oamenii postesc din motive spirituale, dar și din motive nutriţionale. Mai precis, profită de efectele postului asupra sănătății, care sunt, dacă evităm excesele, dezinflamarea şi detoxifierea organismului.
Din păcate, cei mai bine intenţionaţi credincioşi sfârşesc adesea prin a se îngrăşa în post, pentru că aleg alimente care, deşi sunt considerate „de post”, sunt hipercalorice, favorizează îngrăşarea şi au efecte negative asupra sănătăţii.
Postul – perioadă de slăbire sau de îngrăşare?
Hipocrate, părintele medicinei, spunea cândva că bolile cauzate de excesele alimentare pot fi vindecate prin post. Primele tratamente pentru diabet zaharat de la începutul secolului al XX-lea, de exemplu, începeau cu câteva zile de post negru şi continuau cu fructe, orez şi legume. În plus, tot mai multe studii recente demonstrează, pe lângă proprietăţile curative ale alimentelor vegetale, că veganii (cei care postesc încontinuu!) sunt segmentul de populaţie cel mai suplu şi mai sănătos.
Iată, așadar, ce să mănânci în post ca să-ţi menţii greutatea sau să slăbeşti.
1. Cereale integrale
Micul dejun, ca cea mai importantă masă a zilei, poate fi format din circa 30 g cereale integrale, cu fructe şi seminţe incluse, alături de lapte vegetal de soia, migdale sau cocos. Pentru un plus de fibre, tărâţele de ovăz sunt cea mai bună opţiune.
2. Pâine şi făinoase integrale
… dar în cantităţi rezonabile. Majoritatea celor care postesc are tendinţa să adopte în post o dietă predominant glucidică (bogată în cartofi, pâine, orez, paste etc.), ce depăşeste lejer necesarul zilnic de calorii, provocând îngrăşarea. În acest sens, consumul ar trebui limitat la maximum 5 felii de pâine zilnic sau 4 felii şi o porţie mică de paste integrale sau orez brun. Accentul trebuie pus pe legume, crude sau gătite, şi fructe, în defavoarea făinoaselor sau a dulciurilor.
3. Nucile (fructele în coajă tare) şi seminţele
Consumate în cantităţi mici (1 porţie este de 30 g), preferabil crude, adăugate în salate şi cereale, acestea înlocuiesc cu succes carnea, pentru că sunt bogate în proteine şi grăsimi sănătoase. Sunt chiar mai bune decât carnea, pentru că nu conţin colesterol.
4. Legume și fructe proaspete
Le poți chiar combina sub formă de smoothie-uri sau în salate. Poţi combina legume proaspete cu o cantitate mică de fructe uscate, ca să obţii deserturi delicioase.
În ceea ce priveşte mâncărurile de legume, singura limită este imaginaţia. Iată câteva exemple: varză călită cu roşii, mâncare de fasole verde cu usturoi, mâncare de ciuperci cu roşii şi mărar, spanac cu usturoi, orez brun cu legume, ardei copţi cu usturoi, supe de legume sau supe creme, mâncare de dovlecei, de vinete sau de urzici etc. Atenție însă la cantitatea de ulei folosită! Proporția corectă este 1 lingură la 1 kilogram de legume.
5. Paste de legume
Fie că le prepari sub formă de tocăniţă sau zacuscă, trebuie să ai grijă să nu exagerezi cu uleiul. Regula de aur, atât pentru năut, zacuscă, salata de vinete sau ardei copţi este aceeaşi: o lingură de ulei la 1 kg de legume. Profită din plin de legumele variate ale toamnei ca să faci zilnic supe creme şi mâncăruri de legume care ţin apetitul în frâu şi au număr mic de calorii.
6. Leguminoasele şi ciupercile
Acestea pot înlocui cu succes carnea pentru o alimentaţie echilibrată în post. Lintea, năutul, fasolea uscată de diverse culori sunt bogate în minerale şi proteine, gustoase sub formă de iahnie şi piureuri tartinabile sau sub formă de supă cremă (lintea este bogată în proteine şi fibre, dar săracă în grăsimi şi calorii).
Ciupercile, denumite şi „carnea albă” a pământului, preparate la cuptor sau la abur, pot ţine cu succes locul cărnii în farfuria de la prânz sau de la cină.
7. Tofu
Brânză din soia, tofu este o alternativă excelentă la brânzeturi, care poate fi inclusă în mesele de post. Simplă, în saramură sau afumată, cu măsline sau cu ardei, tofu are un conţinut mare de proteine şi echilibrează astfel apetitul. Brânza tofu se poate include în multe reţete de tocăniţe, ciorbe şi chiar omletă şi frigărui.
8. Avocado
Pasta din avocado crud cu roşii şi condimente după preferinţă, denumită şi guacamole, are consistenţa pateului, este un produs tartinabil şi delicios, care înlocuieşte în timpul postului şi untul, şi pateul, însă este un produs sănătos, cu puţine calorii.
Chiar dacă ţii post, nu trebuie să renunţi nici la moderaţie, nici la gust. Cheia este diversitatea alimentară, cu alegeri zilnice sănătoase, care evită excesele calorice şi produsele cu efecte negative asupra organismului. Poate că motivaţia ta în această perioadă vine din domeniul spiritual, dar menţinerea siluetei şi stilul de viaţă sănătos nu sunt mai prejos.