cinaCina este una dintre mesele cele mai delicate atunci când ești la dietă și nu numai. Mâncată la o oră târzie, ea îți pune inutil organismul la muncă, motiv pentru care te poți trezi de multe ori obosit şi, în timp, cu kilograme în plus, chiar dacă faci alegeri corecte.

Mulți dintre noi ajungem seara acasă și ori ne apucăm de gătit și mâncăm târziu, ori ne comandăm ceva la repezeală, fără să mai ținem cont de numărul de calorii, ori dăm iama la frigider și alegem ce găsim.

De aceea, astăzi vreau să-ți ofer 5 idei de cină pe care să le prepari rapid și care să nu-ți strice dieta şi nici silueta.

1. Salată bulgărească: 300 Calorii

Prepară rapid o salată din ardei, roșii, castraveți, ceapă și salată verde (în total poate să aibă chiar şi până la 400 de grame) și asezoneaz-o cu oțet balsamic și 3 pufuri de ulei. Adaugă apoi 50 g de brânză telemea cu 14% grăsime rasă și 3 ouă de prepeliță sau 50 g de mușchi file feliat. Poți înlocui ouăle de prepeliță cu 1 ou de găină. Vei avea astfel vitamine, minerale şi proteine de cea mai bună calitate pentru organismul tău.

2. Smoothie de legume: 150 calorii

Dacă ești adeptul cinelor ușoare, poți alege să-ți faci un smoothie detoxifiant de legume, dintr-o roșie, un castravete, câteva buchețele de broccoli, jumătate de avocado, o linguriță de ulei, 50 ml de lapte de soia, o mână de spanac proaspăt, cimbru, măghiran, oregano, usturoi și o linguriţă de semințe de in sau de chia, după preferinţe. Te asigur că vei avea un somn excelent, iar a doua zi de dimineaţă un tranzit normalizat.

3. Salată de ton: 200 – 250 Calorii

Iei o conservă de ton în suc propriu de 80 g, o amesteci cu 50 g de măsline, salată verde și ceapă. Obții astfel o cină consistentă şi săţioasă la doar 200 de Calorii. Dacă alegi să o stropești cu o linguriță de ulei, atunci ajungi la 250 de Calorii. Dacă foloseşti doar oţet balsamic şi ierburi aromate, poţi adăuga şi un iaurt mic de 2% grăsime (120 ml).

4. Brânză cu roșii: 200 – 250 Calorii

Brânza cu roșii te poate scoate din impas de fiecare dată când nu ai chef să gătești. Alege 75 g de brânză telemea cu 14% grăsime și 2 roșii (300 g). Până aici ai 200 de Calorii. Dacă adaugi și o linguriță de ulei, ajungi la 250 de Calorii.

5. Coșulețe cu brânză: 200 Calorii

Ia o cutie de brânză cu 2% grăsime și frământ-o cu piper și mărar. Taie un ardei gras în jumătate și umple cele două jumătăți cu pasta de brânză obținută. Este un deliciu crocant şi săţios pentru serile în care îţi este poftă de ceva cremos şi gustos.

Nu-mi rămâne decât să-ţi urez poftă mare şi spor la slăbit!

Acestea sunt propunerile mele. Te aștept și pe tine cu alte idei de cine rapide și dietetice!