Ai început o dietă și ai slăbit fantastic în primele săptămâni, dar apoi cântarul a început să devină din ce în ce mai zgârcit cu kilogramele în minus? Nu renunța, deoarece acesta este un proces firesc, care are explicații logice și remedii foarte simple, cu eficiență verificată.
Îți prezint în continuare 9 cauze pentru care ritmul de pierdere a kilogramelor în plus încetinește în timp, dar și soluțiile potrivite!
1. La început, organismul elimină multă apă
În prima săptămână de dietă, încântarea pe cântar este de obicei maximă: până la 4 kilograme pierdute dintr-odată! Însă peste jumătate din această greutate o reprezintă apa reținută în țesuturi și reziduurile din tractul intestinal.
Nu uita că slăbirea corectă este din grăsime, iar un ritm de pierdere mai mare de 1 kg pe săptămână din grăsime nu este deloc ușor de atins!
Ca să nu te demotivezi, soluția este să-ți propui un ritm corect de slăbire, sănătos și realist pe termen lung, adică 0,5-1 kilogram pe săptămână.
Este important ca acest ritm să se păstreze până ajungi la greutatea dorită, deoarece kilogramele pierdute prea repede se întorc de obicei la fel de repede înapoi!
Click aici și află cât de des este recomandat să te cântărești!
2. Metabolismul încetinește dacă ții dietă fără să faci mișcare
Metabolismul este motorul organismului, direct responsabil de arderile calorice și este ușor de încetinit prin diete drastice, sedentarism și înfometare urmată de excese alimentare.
Corpul tău reacționează imediat la o schimbare bruscă în alimentație, după care, în câteva săptămâni, se obișnuiește cu restricția calorică. Din acest motiv, kilogramele se pierd mai greu, dar nu trebuie să disperi și în niciun caz să nu te înfometezi.
Click aici și află cum să-ți accelerezi metabolismul!
Dacă ții o dietă fără să faci niciun pic de mișcare, metabolismul tău va încetini și va ajunge să ardă din ce în ce mai puțin, până la valoarea caloriilor pe care le mănânci.
Metabolismul poate fi accelerat prin mișcare (sportivii au cele mai mari rate metabolice), dar și printr-o dietă bogată în legume și proteine de calitate, adică fibre, vitamine și minerale, dar săracă în grăsimi de origine animală și trans. Soluția este simplă: începe să te miști!
Fie că mergi pe jos minimum 5.000 de pași pe zi sau câțiva kilometri cu bicicleta, fie că alergi sau dansezi, urci și cobori mai multe trepte, faci înot, aerobic sau fitness, alege orice tip de mișcare ce ţi se potriveşte şi pe care să o poți face zilnic, cu plăcere, pe termen lung.
Click aici și află pe tine ce te împiedică să faci mișcare!
Descarcă o aplicație pe telefon care să-ți monitorizeze pașii și propune-ți ca în fiecare săptămână să crești cu câte 1.000 de pași, până ajungi la o medie ideală de 10.000 de pași pe zi, pentru o slăbire constantă și durabilă din grăsime, pe termen lung.
3. Ai început să te înfometezi
Cea mai frecventă greșeală atunci când nu mai slăbim este aceea de a mânca din ce în ce mai puțin, ceea ce nu face altceva decât să blocheze și mai mult metabolismul, să-l forțeze să consume din ce în ce mai puține calorii, cu blocarea totală a procesului de slăbit.
Este o greșeală frecventă, pe care o fac cu precădere cei foarte motivați, care vor sa accelereze ritmul de slăbire. Din păcate, însă, aceștia obțin de cele mai multe ori efectul contrar.
Dacă aportul caloric scade drastic sub 1.000 de Calorii pe zi, organismul intră automat pe modul „conservare” încetinind drastic metabolismul, iar procesul de slăbire își încetinește considerabil ritmul.
4. Nu respecți orele de masă
Nu este suficient să ții o dietă restrictivă caloric pentru a slăbi. Ai nevoie de o împărțire corectă a caloriilor și a nutrienților din care sunt alcătuite (adică glucide, lipide, proteine) la fiecare masă în parte, în funcție de cum știe mai bine corpul să le ardă.
În prima parte a zilei, adică în intervalul 8-12 ar trebui să mănânci aproximativ 40% din aportul caloric total al zilei, prânzul și gustarea de după-amiază ar trebui să însemne tot 40% din calorii, iar cina ar trebui să fie cea mai săracă în calorii (doar 20%).
Este important să mănânci cele 3 mese principale ale zilei la orele potrivite. Te sfătuiesc să iei micul dejun până în ora 10.00, prânzul până la ora 15.00 iar cina nu mai târziu de ora 20.00, cu cu cel puțin 3-4 ore înainte de culcare.
5. Nu te hidratezi corespunzător
Hidratarea este crucială pentru procesul de slăbire. Organismul o folosește pentru disoluția hranei în mici particule, dar și pentru metabolizarea și asimilarea ei. Fără apă suficientă, organismul nu funcționează bine, se „dereglează” și trimite creierului semnale greșite.
Când nu consumăm suficientă apă, resimțim o stare descurajantă de rău, de oboseală, de somnolență, apatie, lipsă de concentrare, dar și de foame.
În curele de slăbire este indicat să bei cât mai multă apă pentru a prelungi senzația de sațietate și a ajuta la metabolizarea toxinelor din corp. Mai mult, deshidratarea te face să mănânci mai mult. Când bei suficientă apă, poți separa ușor senzația de sete de cea de foame, fără să le mai încurci.
Click aici și află cum să bei mai multă apă!
Ai nevoie să bei minimum 25 de mililitri de apă pentru fiecare kilogram de greutate corporală. Altfel spus, cu cât mai multe kilograme cântărești, cu atât necesarul tău de apă este mai mare.
6. Ciugulești între mese
Ciugulitul între mese este cel mai rău lucru pe care îl poți face pentru silueta și sănătatea ta. Asta pentru că stomacul înregistrează calorii și le depune negreșit, fără ca tu să conștientizezi cu adevărat asta.
De câte ori nu ai auzit expresia „Eu nu mănânc mai nimic toată ziua, mănânc atât de puțin și cu toate astea mă îngraș fără să-mi dau seama de ce”. Am ajuns la concluzia că acești oameni chiar au dreptate, că este adevărat și cât se poate de real să mănânci mai nimic și să te îngrași!
Cum se poate întâmpla asta? Explicația este simplă. Aceste persoane ciugulesc mereu alimente hipercalorice, cu volum mic, care nu reprezintă mese în sine, dar care aduc în corp foarte multe calorii ascunse, pe care creierul nu le înregistrează ca mâncare adevărată, pentru că nici nu reprezintă mâncare ca atare! Mă refer aici la tot felul de ronțăieli, biscuiți, covrigi, covrigei, sărațele, patiserie, bomboane, fursecuri, etc care sunt doar calorii goale, fără nutrienți, care doar îngrașă, fără să hrănească de fapt corpul.
Click aici și află care sunt alimentele care îngrașă cel mai mult!
Soluția este simplă – nu mai ronțăi între mese!
Mai degrabă bea apă, ceai neîndulcit sau plimbă-te prin birou. Ia o gură de aer pe balcon sau la fereastră, urmărește un videoclip amuzant, dacă simți nevoia de relaxare.
Orice, însă nu ciuguli! Respectă-ți mesele principale și renunță la acest obicei care te va costa mereu kilograme în plus fără sens.
7. Dormi mai puțin de 7 ore pe noapte
Lipsa de somn are consecințe devastatoare asupra sănătății, stării de bine, dar și asupra apetitului. Organismul nostru simte nevoia să compenseze lipsa de somn prin mâncare, ca mod de a-și procura energia de care are nevoie pentru a funcționa în parametri optimi.
Un număr mai mic de 7 ore de somn pe noapte dereglează hormonal organismul, declanșează pofte alimentare de tot felul și alimentează mâncatul emoțional, influențând astfel în mod direct greutatea.
Hormonii direct influențați de lipsa de somn sunt leptina, responsabilă cu senzația de sațietate și grelina, care dă senzația de foame. Lipsa de somn scade nivelul leptinei și crește nivelul grelinei, iar organismul tânjește după dulciuri sau grăsimi care să-i dea energia care îi lipsește.
8. Ești sub influenţa stresului
E deja de notorietate faptul că stresul îngrașă, pentru că te face să mănânci mai mult fără să ai nevoie de acele calorii, pe fond emoţional.
Mecanismul a fost descoperit și explicat astfel: în momentele de tensiune, crește nivelul hormonului de stres, cortizolul, ca reacție de apărare a organismului. Când acest hormon o ia razna din cauza stresului, dulciurile și, în general mâncarea rapidă, par să fie singura consolare.
Click aici și află care este cel mai bun antidot pentru stres!
Dacă și ție ți se întâmplă același lucru, încearcă să alegi alimente dulci de calitate, precum fructele proaspete sau uscate, care nu îți aduc doar calorii goale precum zahărul din prăjituri și bomboane, ci și o mulțime de vitamine, minerale și antioxidanți care ajută corpul cu adevărat să facă față momentelor de stres de orice fel.
9. Ți-ai pierdut motivația
Cele mai multe persoane, după câteva zile de „stagnare” ponderală se descurajează și tind să abandoneze dieta sau să facă un exces, ceea ce le demotivează și mai mult. Sau se consolează cu numărul de kilograme pierdute până în momentul stagnării și revin la dieta care le-a dus la îngrășare.
Cel mai important dintre toate este însă să înveți să nu disperi. Nu degeaba se numeşte „războiul” sau „lupta” cu kilogramele în plus! Gândește procesul de slăbire ca pe un maraton, privește-l ca pe un plan pe termen lung, împărțit în săptămâni sau luni.
Învață să te odihnești atunci când ai obosit, ajustează strategia, planul, drumul, însă nu renunța niciodată la ținta pe care ți-ai propus-o!
Până data viitoare, nu uita: mănâncă inteligent și cu plăcere!