Pentru că în această săptămână am vorbit despre mâncatul senzorial, astăzi vreau să-ți arăt câteva tehnici destinate să te ajute să îți controlezi poftele atunci când eşti expus la stimuli legaţi de mâncare. Scopul lor este acela de a reduce contactul pe care îl ai cu aceşti stimuli.
1. Ia recipientele cu mâncare de pe masă
După ce a fost pusă prima porţie în farfurie, ia cratiţele sau castroanele cu mâncare de pe masă. Dacă le ai la îndemână, tentaţia e mare. Dacă recipientele sunt în altă cameră sau pe altă masă, ai timp de gândire înainte să îţi mai pui o porţie.
Asta nu te împiedică să îţi mai pui mâncare, dar întrerupe mâncatul automat, atunci când farfuria ta devine ca un magnet pentru orice a rămas de mâncare pe masă.
2. Ridică-te de la masă după ce ai terminat de mâncat
Ar putea să sune antisocial, dar poate fi folositor, căci reduce timpul în care eşti expus la mâncare. Dacă termini cu mult înaintea altora, este posibil să mănânci prea repede. Prin urmare, poate ar fi cazul să mai încetineşti ritmul.
Click aici și află cum să mănânci mai încet!
3. Împarte porţia de mâncare în două
Prepară şi pune-ţi în farfurie doar o jumătate din porţia obişnuită de mâncare. Dacă de exemplu vrei să mănânci două bucăţi de pâine prăjită, fă doar una şi mănânc-o înainte să o prăjeşti pe a doua. Dacă vrei să mănânci două cupe de îngheţată, savurează prima cupă pe îndelete, apoi revino la fridiger, dacă o mai vrei şi pe a doua.
S-ar putea să nu mai vrei şi a doua porţie de mâncare, pentru că s-ar putea să îţi dai seama că nu îţi mai este nici foame şi nici poftă. Iată încă o şansă să întrerupi mâncatul automat. De asemenea, poate să te ajute să separi foamea adevărată de obişnuinţa de a mânca. Doar pentru că mănânci 2 felii de pâine de dimineaţă sau la prânz, de 10 ani încoace, nu înseamnă că organismul tău are nevoie de toată cantitatea.
Click aici dacă vrei ca eu și echipa KiloStop să te ajutăm să slăbești!
4. Urmează regula de 5 minute
Aşteaptă 5 minute înainte să te duci să îţi mai pui a doua porţie. Asta o să scadă ritmul în care mănânci şi o să îţi dea timp să te decizi câtă mâncare în plus vrei cu adevărat.
5. Încearcă să nu mai fii singura persoană care serveşte mâncare în casă
Eşti persoana care se ocupă cu mâncarea în casă? Te ocupi cu umplerea frigiderului şi cu gătitul? Ei bine, ăsta e un dezavantaj, pentru că rutina te aduce în contact cu mâncarea foarte des pe parcursul unei zile. Partenerul de viaţă te poate ajuta la pregătirea mesei şi ar trebui să aibă toată bunăvoinţa să te ajute.
Toate aceste tehnici urmează un principiu general: acela de a întrerupe lanţul de evenimente care este asociat cu mâncatul. Unele tehnici ţi se vor potrivi mai bine decât altele. Dacă însă nu găsești niciuna pe placul tău, poţi folosi doar principiul, pentru a-ţi dezvolta propria tehnică.
Dacă nu ești sigur că și tu mănânci senzorial, fă testul pe care ți l-am propus luni.
Click aici și află dacă mănânci senzorial!
Indiferent de situație, nu uita: mănâncă inteligent și cu plăcere!