„Cu toții am trecut prin momente dificile la un moment dat, în care am simțit că singurul lucru care ne poate salva este o persoană care să ne înțeleagă, să ne sprijine, să ne ajute să mergem mai departe. Și cu siguranță fiecare dintre noi avem în minte o asemenea persoană. Dar în același timp, […]
Articole ce conțin cuvântul cheieslăbit
Care a fost ultima dată când te-ai pus pe tine pe primul plan, fără să mai ții cont de părerea celorlalți? Care a fost ultima dată când ai renunțat la ceva ce-ți făcea plăcere ca să-i mulțumești pe ceilalți? Care a fost ultima dată când te-ai sacrificat pentru cei dragi fără să te gândești o clipă […]
Dacă luni îți ofeream câteva sfaturi pentru a-ți ușura drumul către succes, astăzi vreau să-ți povestesc despre cea mai mare piedică în calea reușitei: rămânerea în zona de confort. Slăbitul nu înseamnă o simplă pierdere de kilograme, ci este un proces mult mai complex, care de cele mai multe ori te scoate din zona ta […]
„Nu îți vei schimba viața până nu începi să schimbi ceva din ceea ce faci zilnic. Secretul succesului se găsește în rutina ta zilnică”, spunea John C. Maxwell… și tind să îi dau dreptate. De câte ori ai scăpat de kilogramele în plus, însă te-ai îngrășat la loc pentru că ai revenit la vechile obiceiuri? […]
Multe persoane îşi fac probleme despre cât de des ar trebui să se cântărească. Există două greşeli comune: fie te cântăreşti prea des, fie uiţi de cântar. De aceea, astăzi vreau să-ți arăt cum să folosești cântarul astfel încât să ți-l transformi în prieten, nu în dușman. Cântarul – prieten sau dușman? Pentru diferiţi oameni, cântarul reprezintă […]
Ți-ai făcut testul de luni și ai aflat că și tu mănânci senzorial și că simțurile cele mai „vinovate” de acest lucru sunt văzul și mirosul? Iată care sunt soluțiile pe care ar trebui să le aplici chiar de azi, ca să nu te mai laşi păcălit de ele. Click aici ca să faci testul mâncatului senzorial! […]
Pentru că toată atenţia mass media se îndreaptă în ultima vreme spre grăsimile din alimentaţie atunci când vine vorba de stil de viaţă sănătos, industria alimentară a scos pe piaţă foarte multe produse fără grăsimi sau cu un conţinut scăzut în grăsimi. Alimentele sărace în lipide ar trebui să aibă mai puţine calorii decât cele bogate în […]
Astăzi o să inaugurez o rubrică specială pe blog, care se va numi Ajutor, ŞI EU vreau să slăbesc ! Și vom începe cu Aventurile unui gurmand la dietă. Va fi o poveste adevărată, o „aventură” care se va desfăşura în timp real, desprinsă din viaţa de zi cu zi a unui pacient de-al meu care tocmai a intrat într-un program […]
Când vă alegeţi o dietă, ar fi bine să nu o ţineţi pe cea recomandată de o prietenă. S-ar putea să nu vi se potrivească şi să nu obţineţi rezultatele dorite! Recomandarea mea este un regim personalizat, asta ca să nu obţinem efectul yo-yo! Un lucru este cert: dietele ținute după ureche sau la sfatul […]